Alegerea mobilierului pentru bucătăria ta nu este doar o chestiune de estetică, ci este despre…
Bucătărie pe comandă în stil cottage
Bucătăriile în stil cottage sunt foarte îndrăgite și nici nu e de mirare. Stilul cottage este un stil lejer, nepretențios, primitor, familiar, dar este în același timp elegant și surprinzător prin alăturarea de elemente decorative.
Dacă este un stil pe gustul tău, iată câteva elemente must-have în viitoarea ta bucătărie cottage:
1. culori calde, pastelate
Paleta de culori este simplă – nuanțe de alb, alb nisipiu, gri și bej, dar și pasteluri calde și plăcute de galben, verde, albastru pal. Stilul cottage este un stil în care toate elementele participă la crearea acelui context în care toată lumea se simte bine. Deci culorile nu sunt niciodată țipătoare sau extravagante. Pot exista însă pete de culoare, pe ici-pe colo, integrate subtil.
2. fronturi cu frezări clasice, decorative
După ce te-ai gândit la culoare, poți începe să adăugi textură. Fronturile vor avea frezări ornamentale, ceea ce va da eleganță spațiului, iar împreună cu mânerele vor da acel aspect de farmhouse la care visezi încă din momnetul în care ai ales acest tip de design pentru bucătăria ta.
3. multă lumină naturală
Stilul cottage se potrivește în spațiile luminoase, cu geamuri generoase, lumina naturală participând la crearea atmosferei calde specifică acestui stil. Însă, dacă spațiul tău nu dispune de spații vitrare largi există oricând varianta de a adăuga lumină caldă în zonele cheie – în zona de lucru, sub dulapurile suspendate, în zona de deasupra insulei (dacă există o insulă), sau chiar sub insulă. Lumina este un element cheie care va participa din plin la crearea atmosferei, așa că ține cont și de acest aspect când iei decizii legate de mobilierul de bucătărie pe comandă.
4. rafturi deschise și/sau panel-uri cu geam
În bucătăriile tip cottage vom regăsi adesea vesela și accesoriile de bucătărie expuse prin uși de sticlă sau pur și simplu pe rafturi deschise. Este o alegere care participă atât la aspectul general al bucătăriei, fiind o componentă de design, dar este și o alegere practică – cel care gătește având acces facil la lucrurile necesare în bucătărie.
5. o chiuvetă generoasă de tip farmhouse
În alegerea unei chiuvete e important să iei în considerare mai multe aspecte – de la material, la număr de cuve, la dimensiune, la zona în care va fi montată etc., iar opțiunile vor fi nenumărate. Dar trebuie să recunoștem că într-o bucătărie în stil cottage, chiuveta tip farmhouse aduce un plus de efect designului. De obicei sunt generoase, iar principala lor caracteristică este că partea din față este lată și este lăstă la vedere. Nu este un element obligatoriu, însă sigur este de efect.
6. pentru extra-șarm, adaugă câteva elemente decorative cu aspect vintage
După ce ai ales culorile, texturile, accesoriile ori lumina, te poți juca folosind elemente decorative care sunt pe placul tău și care vor aduce personalitate spațiului. Iar dacă ai o piesă de mobilier cu tradiție în familia ta sau cumpărată dintr-un târg vintage, noua ta bucătărie cottage este locul perfect în care o poți expune.
În final, recomandarea noastră este să ai grijă la fiecare alegere pe care o faci pentru a nu supra-aglomera spațiul. Primul pas către viitoarea ta bucătărie în stil cottage este să ne contactezi, iar împreună vom transforma proiectul la care visezi, în realitate: 0799 799 789 sau hello@fronte.ro.