Alegerea mobilierului pentru bucătăria ta nu este doar o chestiune de estetică, ci este despre…
Tendinţe în amenajarea bucătăriilor în 2017
2017 abia a început, dar se anunţă fabulos şi plin de provocări. Iar în materie de bucătării, iată care sunt tendinţele ce vor predomina şi care ne vor inspira.
Rafturi deschise – bucătăria nu mai este văzută doar că spaţiul în care găteşti sau pregăteşi masa. Este un spaţiu de socializare, un loc în care petreci foarte mult timp şi prin urmare se acordă din ce în ce mai multă atenţie decoraţiunilor şi designului per ansamblu. Veselă decorativă, pahare speciale, cărţi de colecţie, sticle cu design unic – toate acestea îşi fac locul printre corpurile clasice, închise cu uşă. Adoptarea acestei tendinţe aduce cu sine responsabilitatea îngrijirii permanente a aspectului ordonat şi echilibrat al bucătăriei.
Tuxedo-kitchen (în traducere liberă bucătăriile-smoching) sunt acele bucătării în două culori: de obicei dulapurile din partea de sus sunt albe, iar cele din parte de jos au culori închise, contrastante – negru, bleumarin, verde închis. Aceste bucătării au un aspect elegant, dar frumuseţea lor constă în detaliile care fac că îmbinarea a două culori să nu fie banală: mânere cromate, electrocasnice moderne, finisaje mate sau ultra gloss.
Aparatură ascunsă sau aparatură ca piesă de design? Aceasta-i întrebarea. Avem pe de o parte iubitorii spaţiilor liniare, ai ordinii perfecte, care, de dragul unităţii, aleg să ascundă frigiderul sau altă aparatură în spatele unor măşti realizate din acelaşi material că întregul mobilier din bucătărie. La cealaltă extremă sunt cei care aleg aparatura atât pentru funcţionalitate, dar şi pentru design (finisaje speciale, accesorii deosebite, branduri renumite).
Bucătăriile cu insulă sunt pe un trend ascendent, iar asta nu este de mirare. Bucătăria e spaţiu de socializare, e spaţiu de adunat cu prietenii şi familia, poate fi transformată în spaţiu de lucru în timpul zilei pentru cei care aleg să lucreze de acasă. Toate aceste obiceiuri, plus tehnologia tot mai avansată au făcut că bucătăria cu insulă să fie una dintre cele mai dorite tipologii de familiile moderne, cu un stil de viaţă activ.