De ce să alegi între bucătărie închisă sau bucătărie deschisă când le poți avea pe ambele într-una singură? În cazul bucătăriei de față pereții care o înconjoară nu au doar rol practic, ci și estetic – scot în evidență întregul spațiu al bucătăriei și o fac să pară ca o bijuterie pe care o admiri la o expoziție.
Iar pe cât de ”prețioasă” pare, pe atât de practică este. Bucătăria are un design modern, cu accente industriale, combinația cromatică fiind una simplă – all white, cu inserții de negru și lemn. Fronturile și lateralele sunt realizate din MDF vopsit alb mat, în timp ce plinta este realizată din MDF vopsit negru. Fronturile prezintă frezări tip J pentru deschidere, iar blatul este corian glacier white.
Centrul atenției în bucătărie este insula (blat și chiuvetă – HPL compact), care are multiple roluri – este spațiu de lucru, cu chiuvetă și scurgător de vase în sertarul de la insulă, dar și spațiu de socializare sau luat masa, răcitorul de vinuri fiind tot aici, perfect integrat pentru a oferi o experiență culinară completă.